Cuvintele pământului

1.

Şi sufletu-mi

se întorcea

prin căușul palmei tale

la originea firii

se ridica

se contopea

cu lumina ta

pierdut,

regăsit,

înviat.

De acolo de sus

de unde venim în fiecare secundă

fără să ne dăm seama

cu fiecare bătaie a inimii

cineva ne iubea

enorm.


3.

Nu-și mai amintea

Nici cuvintele multe

Nici privirile

Toate

Ci simțea

Cum viața-i se arunca

Impetuos

Și neașteptat

În mâna lui

Și absolutul

Se prelingea dintr-odată

În cotidian.


4.

Un vânt de deșert sufla

Dintr-odată

Trei cuvinte

Rădăcini de iubiri

Mute

Fire de simțuri

Gâtuite

Vârtejuri de amintiri

Imposibile.

Iar noaptea din spatele lor

Se lăsa și peste sufletul ei

Pentru un veac.


5.

Firul nevăzut

Îi lega unul de altul

sub ochii prăfuiți ai oamenilor vechi din tablouri

și ai celor mai noi

care dansau viața asta stângaci și neadevarat

dar perfect,

pe lângă ei…


7.

Hai să facem dragoste

Hai să lăsăm intuiția atingerii

Să se prelungească

În pamântul din noi

Hai să lăsăm gestul

Să se nască

Au ras de la parole

Orgiasticul mister al firii

Al ființei

Al ființării

Să vibreze

Întrupat

Împletit

În noi

Să redevenim

Coarda întinsă

Aproape de limită

A universului

Și să nu mai fim

Ce suntem.

Ce-ar fi?


8.

Da

Hai să trăim

Blândețea firii

Firescul iubirii

Iubirea lumii

Lumescul păcat

Păcătoasa fericire

Fericită neașteptare!

Neașteptată izbândă

A sufletului

Încătușat

În fericire

În păcat

În lume

În iubire

În fire

În așteptarea blândă

A neființei

Pe noi înșine

Nouă ne-arată.


9.

Și cum

Să mai pășesc

Prin iarba sufletului

Fără tine ?

Și cum

Să mai sorb

Din izvorul gândului

Fără tine ?

Și cum

Să mă mai întind

La soarele eternității

Fără tine ?

Dacă nu te-aș fi știut

Noaptea mi-ar fi fost sublimă în deșertăciunea ei.


10.

Dintre toate semințele lumii

Te-am ales pe tine

Să rodești în mine

Și din fructul sovăielii tale

Să mă nasc încă o dată

De-a lungul mileniilor.


11.

Așezat la o masă

Gestul aștepta

Împietrit

În lumina

În zâmbet

În fericire.

Din ce lume

Veneau

Fumul de țigară

Și scânteia albastră

Din ochii tăi ?

Desferecătoare de porți

Dezlănțuitoare de furtuni

Deschizătoare de pământuri

Călăuzitoare de suflete

Printre astrele demult născute

Și prea devreme uitate

De lutul din noi,

Mâinile ni se întâlneau.


12.

Te-am visat

Iar.

Îți făceam loc

La o masă

Îmbelșugată.

Cămașa udă

De sudoarea drumului

Ți-o întindeam

Pe un spătar de scaun

Cu mult drag

Și teamă.

Așezam mai bine

Lângă un pahar

Cu apă

O batistă albă

Cu bordura neagră

Împăturită în patru

și o pereche de ochelari.

Toate astea

Le primeam de la o femeie

și te îmbrățișam

cu nesfârșitul dor

al regăsirii de sine.


13. Enfin

înțelegând

că Universul

nu putea aștepta

la nesfârșit,

închise ușa.


14.

Ninge peste noi

Cu scântei de suflet.

Sufletul nostru

Bătrân și vivace

Ca un lup

Scruteaza atent

Orizontul posibilului.

Unde se va opri

Lumina din ochii lui ?

Din lumile noastre

Voit străine

Fețe ale aceluiaș talant

De aur pur

Trecut prin focul

Vârstelor universului

Și simțurilor omenești

Ce facem cu darul

Ce ne-a fost dat

Să trăim

Aici ?

Suprema ofrandă

A legilor Firii,

Întregire în firescul

Omului,

Iubirea tinde către sine,

Lumina-și caută

Razele și izvorul

Prin ochii noștri.


15.

Fir de aur

Din bulgăre de lumină

Ce leagă

Două oglinzi

Ale sufletului –

Ce altceva

Poate fi

Dimineața

Veșnic proaspătă,

Niciodată aceeași,

Care ne trăiește?

Aceeași petală

De roză mistică

Roșie și albă

Suntem,

Unduind trăiri

În ceața timpului

Pământesc.

De ce ?

Pentru ca floarea

Să poată învăța

Din privirile

Îndrăgostite

Cum să sporească

Parfumul firii.


16.

Repede

Din ce în ce mai repede

Timpul îi învăluie

Și îi poartă cu drag

Spre ceea ce e.

Clar

Din ce în ce mai clar

Devine vârtejul

Care îi duce

Unul spre altul

De secole.

Nebănuite sunt căile dorului

Neînțeles

De cei fără de păcat.


18.

Cum să rogi

O floare de cireș

Să nu mai fie

Frumoasă ?

Cum să implori

O rază de soare

Să nu mai călătorească

Până la noi ?

Cum să ceri

Râului

Să nu mai curgă ?

Demiurgic,

Hai să privim

Cireșul

Soarele

Apa

Cu ochi noi.


19.

Și mă scufund în somn

întocmai unui căutător de perle

care știe în fiecare zi

că abisul

pe care-l va regăsi noaptea

îi va dărui alte comori.

Nu poate,

Nu vrea

Să scape

De gestul cotidian

Impus de Fire

Aici.

Perla

Apa

Saltul

Cine ești

Și

Ce cauți ?


20.

De ce ai ales

Același copac

De două ori ?

Și câtă disperare

Ți-a trebuit

Să mă săruți ?

Cât de mare

E hăul din tine

În care a căzut

Visul Iubirii?

Dintr-o încleștare de vieți

Pe pământ

Noi am rămas singuri

În tăcere

Îmbrățișați,

Departe.


21.

Ți-aș fi mângâiat

Lumina din ochi

Cu fire de vers verde

Și

Ți-aș fi sărutat

Bucuria din glas

Cu buze din frunze de gânduri

Și

Ți-aș fi simțit

Căldura atingerii

Cu mâini nevăzute, de îngeri

Hoinari

Legați de pământ

Efemer,

La trezirea din somn.


22.

Cuvintele aleargă

Și sensul se pierde,

Secundele se-adună,

Timpul stă de veghe,

Și nimeni nu crede

Că așa va fi -

Doar firul de iarbă

Și niște copii.

Albă era foaia

De dragoste decolorată de prea multe gânduri.


23.

A trebuit

Să mă nasc femeie

În ochii tăi

Și în mâinile tale

Pentru ca apoi

Prin mine

Să-ți poți vedea

Drumul spre tine.


24.

Oare dacă ți-aș striga

Destul de tare

Numele

Cu fereastra larg deschisă

Un strigăt asurzitor

Sfâșietor

Pierdut

În tăcerea ta,

Universul

Și viforul

i-ar duce

ecoul

până la tine ?


25.

Cum de nu simți

Că te chem

Prin toate plăcile tectonice

Planetare ?

Nesfârsit cutremur…

Totul se năruie

Într-o clipă –

În aceeași clipă

Care se repetă

Veșnic

Ca o inimă

Care nu știe

Să moară

Și bate,

bate…


26.

Cât de imposibil este

să nu fim împreună

cât de irațional este

să nu ne atingem

cât de nebunesc este

să nu ne auzim

la poarta sărutului

în pragul căreia respirăm

simțim

existăm

împreună

unul lângă altul.


27.

Cât de proastă

Poate fi

O femeie

Care-și plânge

Nopțile

După un bărbat

Care o iubește

De milenii

Neștiind

Cum să o facă a lui?

Salcia se apleacă iar

De vânt

Fără să atingă

Lacul.

Eterna așteptare a undei –

Nebănuite sunt căile vântului.


28.

Perle de foc

Au căzut

Din glasul tău

Pe orbita sufletului meu.

Stropi de lumină

Au picurat

Din degetele tale

Până în miezul

Atomilor

Cristalizați

Iluzoriu

Miraculos

Pământesc

În ceea ce sunt

Acum.

Explozia verde

A primăverii

Acesteia

Vibrează

În adâncul ființei noastre

Deschizând uși

Neașteptate

Dar visate

Și

Deja trăite

De posibilul

Din noi.


29.

Ne vom revedea

Poate într-o altă viață.

Eu am murit

Săptămâna trecută

Și am înviat

De trei zile.

Oare e loc

În noua mea viață

Și pentru ezitarea ta ?

Și cum ne vom ispăși

Peste veacuri

Păcatul

Iubirii degeaba ?


30.

Trec orele

Și

Universul

Se întoarce pe dos.

Se caută pe sine

Prin noi.


31.

Într-un minut

Etern

Ne-am întrevăzut

Ca să înțelegem

Ce suntem.

Et on est repartis

Chacun sur son trottoir,

Dans la boucle infinie

De l’Univers.

En attendant

D’autres carrefours

Magiques,

Farewell, my Love !










© 2023 by Train of Thoughts. Proudly created with Wix.com